Miță Iosif, pus la regim de patronul Rapidului: „I-am spus că trebuie să mai slăbească”

Redactor:
Mihai Cheleș
Miță Iosif, pus la regim de patronul Rapidului: „I-am spus că trebuie să mai slăbească”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Miță Iosif a fost pus la regim de patronul Rapidului. Victor Angelescu a văzut și el fotografiile cu antrenorul și jucătorii săi la bustul gol, după victoria cu FC Botoșani și este de părere că antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, are câteva kilograme în plus.

Rapidul este revelația începutului de sezon, cu 16 puncte adunate din 18 posibile, iar acest lucru i se datorează și lui Mihai Iosif, antrenorului Rapidului.

Acesta este un rapidist neaoș, iar acest lucru se poate observa și în momentul în care se bucură alături de jucători și de fani. Nu s-a dat în spate, la îndemnul suporterilor, să-și dea tricoul jos la Botoșani și celebreze cucerirea celor trei puncte.

Victor Angelescu l-a sfătuit pe Mihai Iosif să țină regim: „I-am spus să slăbească”

Imaginea cu Mihai Iosif la bustul gol a ajuns pe rețelele de socializare, iar părerile au fost împărțite. Au existat voci care au salutat gestul antrenorului, văzut ca unul de loialitate și apreciere pentru fani, pentru culorile clubului, dar și unii care au criticat maniera dezinvoltă a acestuia de a sărbători.

Patronul celor de la Rapid, Victor Angelescu, nu s-a declarat deranjat de faptul că Mihai Iosif a apărut la bustul gol. În schimb, l-a sfătuit pe tehnician să mai slăbească, pentru a da mai bine în poze.

„I-am spus să mai slăbească. Atât. Ce fac antrenorul, jucătorii și galeria trebuie să rămână. Noi avem o galerie specială. Toți jucătorii s-au dezbrăcat și probabil au strigat și la Miță. Treaba lor. Pe mine mă interesează cum antrenează. Contează imaginea, dar eu am văzut alți antrenori făcând alunecări sau strigând prin tribună. Sunt antrenori în România care se iau în brațe cu suporterii”, a declarat Victor Angelescu, pentru GSP.

După șase runde, Rapid București este pe locul 2, cu 16 puncte, la două în spatele liderului CFR Cluj. În ultima rundă, Rapid s-a impus pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 2-0.

La finalul partidei, jucătorii și antrenorii s-au îndreptat către mulțimea de suporteri ajunsă în Moldova. Fanaticii suporteri au ales să sărbătorească la bustul gol, iar jucătorii le-au răspuns gestului în același mod. În vrie a fost prins și Mihai Iosif, care a trebuit și el să se conformeze.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×